Salut! Sunt Sebastian și astăzi îți vorbesc despre voință, perseverență și speranță.
În cartea „Puterea voinței” de Kelly McGonigal, am găsit un pasaj profund care m-a inspirat să îl împărtășesc și cititorilor aceștia. Acest text îl dedic în mod special unei persoane dragi care a adoptat schimbarea și tuturor celor care își doresc să facă o schimbare semnificativă în viața lor.
„Faptul că nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor pe care le avem de la noi declanșează același vechi sentiment de vinovăție, depresie și îndoială de sine, iar răsplata emoțională a făgăduinței schimbării a dispărut. În acest punct, cei mai mulți oameni își abandonează cu totul eforturile. Doar când ajungem să simțim că pierdem controlul și că avem nevoie de o nouă infuzie de speranță, făgăduim din nou să ne schimbăm – și reîncepe ciclul.
Polivy și Herman numesc acest ciclu „sindromul falsei speranțe”. Ca strategie de schimbare, această abordare eșuează. Dar asta deoarece ea nu a fost niciodată menită să fie o strategie de schimbare. Este o strategie pentru a ne simți bine, ceea ce nu e același lucru. Dacă ne interesează doar sentimentul de speranță, atunci această strategie nu este rațională.
Decizia de schimbare reprezintă, pentru majoritatea oamenilor, cea mai abruptă parte a procesului de schimbare. Apoi totul devine dificil: trebuie să exercităm autocontrol, să spunem nu când vrem să spunem da, să spunem da când vrem să spunem nu. Din perspectiva fericirii, efortul de a face efectiv schimbarea nu se poate compara cu entuziasmul de a-ți imagina că te vei schimba.
Este nu doar mai ușor, ci și mai distractiv să te entuziasmezi de promisiunea schimbării, fără să-ți bați capul cu chestiunea complicată de a pune totul în practică. De aceea atât de mulți oameni sunt mai fericiți dacă renunță și apoi o iau de la capăt, iar și iar, în loc să găsească o cale prin care să se schimbe pentru totdeauna.
Euforia pe care o simțim când ne imaginăm transformarea totală a înfățișării noastre este un drog de care ne despărțim greu.
Sindromul falsei speranțe este un ticălos întrucât se deghizează în autocontrol… Există o linie fină de demarcație între motivația de care avem nevoie pentru a face o schimbare și optimismul nerealist care ne poate sabota obiectivele.
Trebuie să credem că schimbarea este posibilă, fără speranță ne-am resemna cu starea actuală a lucrurilor. Dar trebuie să evităm capcana obișnuită care constă în a folosi promisiunea schimbării pentru a ne remedia sentimentele, nu comportamentele.”
Cu toată aprecierea și respectul pentru autoare, am reprodus textul întocmai. Sper că te va inspira la fel de mult ca pe mine.
Poți cumpăra cartea de pe elefant.ro la următorul link: Puterea voinței – Kelly McGonigal
Te rog să distribui acest link mai departe pentru a inspira cât mai mulți oameni să își dezvolte o voință puternică și să o îndrepte către obiective îndrăznețe!
Cu respect și dorința de voință și speranță încrezătoare, Sebastian Bala