Salut! Aici Sebastian și astăzi ți-am pregătit un articol despre cum să alegi o agenție de marketing pentru a-ți promova eficient afacerea.
Înainte de toate să-ți spun povestea mea pe scurt.
Mi-am început afacerile în 2005, perioadă în care n-aveam habar despre ceea ce înseamnă afaceri, marketing bazat pe rezultate, procesul de vânzare sau sisteme de business.
Totul l-am început de la zero, cu câteva telefoane mobile, ambiție și cu provocarea cea mai mare de a fi proprietar de afacere.
Intuitiv, mi-am dat seama că trebuie să vând și să mă promovez. La vremea aceea o făceam cu anunțuri în ziare. “Publitim” – poate unii ați auzit de acest ziar local, la care cumpăram cupoane și le puneam sâmbătă seara.
A trebuit să învăt din experiență și am facut multe greșeli pentru asta, una dintre cele mai mari fiind că m-am apucat să le fac pe toate, că doar “mai bine ca mine nu face nimeni” sau “este afacerea mea” fiind cel mai motivat să fac lucrurile să mearg. Acest lucru a venit cu o „capcana” la pachet, și anume în momentul în care tu le știi pe toate și le faci pe toate și toate se învârt în jurul tău iar afacerea ești de fapt tu. Problema care apare este că tu ești centrul afacerii și afacerea funcționează cu tine și doar cu tine.
„O afacere functioneaza atat timp cat are clienti.”
Dintr-o dată nu mai ești liber, nu mai ai energie și chiar te-ai îndepărtat de tot ceea ce ți-ai imaginat tu că este despre a fi “patron”, “afacerist” sau actual “Business Owner” 😀
Problema mai gravă apare când începi să îți încalci valori sau principii morale, cum ar fi libertatea, respectul sau timpul de care să te bucuri cu familia. Care e totuși soluția?
Îți spun câteva situații prin care am trecut:
- Te apuci tu de promovare: îți ia timp să înveți, îți consumă timp și energie să faci. Înveți prin eroare – încercare. Rezultatele vin după un timp.
- Delegi unui anagajat: are experiența necesară pentru a produce rezultate? Este mai costisitor decât să deleg activitatea unei agenții de marketing?
- Faci un contract de colaborare cu o agenție mică de marketing și mai degrabă fac un „guerila marketing” decât ceva bazat pe rezultate. E totuși mai bine ca cineva își asumă responsabilitate.
- Faci un contract de colaborare cu o firmă de marketing mare, care știe ce face, bazată pe rezultate, însă cu costuri mari.
În a găsi soluția ideală pentru a face marketing în afacerea ta, cu o agenție de marketing poți să iei în considerare următoarele:
- Agenția de marketing are experiență în domeniul de activitate?
- Ai un plan de marketing cu obiective evaluabile pe care îl poti urmări sau îl poți cuantifica?
- Oamenii cu care lucrezi sunt adaptabili la schimbările pieței și cunosc ultimele strategii în marketing?
- Ai o propunere de până la 20% din cifra de afacerii pentru investiții în marketingul afacerii?
- Firma de marketing este de acord să lucreze pe baza unui comision la atingerea rezultatelor propuse?
- Verifică în ce măsura agenția de marketing îți înțelege misiunea, valorile și ceea ce faci sau măcar te întreabă despre ele.
- Oamenii cu care lucrezi sunt certificați și chiar au rezultate în domeniu?
- Poți să externalizezi marketingul într-un mod ușor de gestionat, prin discuții email sau telefon?
- Agenția respectivă se promovează foarte bine pe ei înșisi? Înteleg procesul de vânzare și nevoile pieței la care te adresezi?
- Își asumă responsabilitatea pentru rezultate cât și „penalizarea” pentru insuccesul rezultatelor?
- Discută cu managerul de cont și obține un contract. Nu risca să dai acces la conturile tale fără un act de confidențialitate.
“Marketing-ul este legat de o senzație/emoție, de un lucru/fapt pe care lumea și-o dorește.”
“Marketing-ul bun este bazat pe rezultate. Orice acțiune de marketing trebuie evaluată, altfel este o cheltuială.”
Daca ti-a placut, te rog sa dai SHARE la acest articol astfel incat sa inspiram cat mai multi oameni. La cat mai bune strategii implementate >Sebastian BALA L.